Aproape 2.000 de minori din Mureș s-au vaccinat
Publicat de Corina Muntean, 5 ianuarie 2022, 13:39
Este vorba de copii și adolescenți cu vârste între 12 și 18 ani care au avut posibilitatea să se vaccineze anti-Covid în ultima jumătate de an.
Circa 70% dintre ei au schema completă administrată.
În ultimele două săptămâni, peste 7.400 de doze de vaccin au fost administrate în județul Mureș, din care 20% au fost cu doza I, iar 54% cu doza 3- booster.
La această dată, aproape jumătate din populația de peste 12 ani din județ este vaccinată, precizează purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Mureș, Damian Samoilă:
La această dată, în județul Mureș. 49,17% din populația eligibilă este vaccinată, adică populația peste 12 ani. În ceea ce privește segmentul minorilor care sunt eligibili a se vaccina, adică cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, avem un număr total de 1.929 de persoane care s-au vaccinat. 1.340 dintre acestea au schema completă de vaccinare.
În această lună, copiii cu vârste între 12 și18 ani vor putea face boosterul deoarece au trecut 6 luni de începerea campaniei pentru această categorie de vârstă.
De asemenea, autoritățile pregătesc campania de vaccinare a copiilor din categoria 5-11 ani, începând cu mijlocul lunii ianuarie, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță.
Cristina Bulbescu