APIA Mureș îi roagă pe fermieri să răspundă la telefon pentru finalizarea cererii pentru subvenția pe suprafață

Publicat de Corina Muntean, 23 aprilie 2020, 16:33
Din 6 aprilie, toate cererile unice de plată aferente Campaniei 2020 se depun doar online, prin aplicația IPA Online și prin celelalte mijloace de comunicație.
APIA a venit și cu asistență pentru beneficiari și le oferă celor interesați ajutor prin telefon, aceștia trebuie doar să comunice funcționarilor datele necesare pentru completarea cererii.
Funcționarii se confruntă însă cu reticențe din partea fermierilor, mulți dintre ei refuzând să răspundă la telefon.
Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă:
Singurul apel pe care aș vrea să îl fac către fermieri este să răspundă la telefon. Avem situații în care, probabil, nu cunosc numărul, sau s-au speriat că îi sună de la APIA. Rugămintea mea este să înțeleagă că este singurul demers pe care trebuie să îl facă în anul 2020, să răspundă la telefon, la apelul funcționarului APIA. Practice evită 2 drumuri și evităm cu toții contactul. De exemplu, dacă anul trecut am avut 3 parcele, în care într-una am avut porumb, într-una grâu, într-una lucernă, anul acesta probabil că am invers culturile. Funcționarul sună, îl întreabă ce pune anul acesta în parcele și actualizează online, în timp ce vorbește la telefon.
Până acum, la APIA Mureș au fost depuse aproximativ 4.500 cereri, cu o medie de 500 de cereri pe zi.
Termenul de depunere a solicitărilor a fost prelungit de la 15 mai la 15 iunie.
Raluca Creț