Apelul la 112 nu este o joacă, așa îi învață polițiștii din Harghita pe copii, în taberele de vară
Publicat de Rotar Mirela, 31 iulie 2024, 13:22
Pe parcursul săptămânii trecute, dar și în aceste zile, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a derulat mai multe activități în taberele din localitățile Iacobeni și Harghita Mădăraș.
Polițiștii le-au prezentat celor aproximativ 60 de copii și 20 de adulți ce reprezintă numărul de urgență 112, când poate fi apelat și în ce situații, dar și consecințele solicitărilor ce nu fac obiectul unor situații justificate ca fiind urgențe.
Prin intermediul acestor întâlniri, polițiștii și-au propus ca cei prezenți să conștientizeze importanța apelării responsabile a numărului de urgență 112.
Tot în scop informativ, cei mici au primit calendare, pixuri, broșuri, insigne, materiale puse la dispoziție de reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și ai Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea Harghita.
Autor: Cosmina Nicoară