Apel pentru donarea de sânge la Covasna
Publicat de Rotar Mirela, 22 noiembrie 2024, 13:10
Spitalele au permanent nevoie de sânge, iar conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe a făcut un nou apel prin care îi roagă pe locuitorii județului să se prezinte la donare, indiferent de grupa sanguină.
La începutul acestei luni a fost nevoie de sânge grupa A, dar situaţia a fost remediată cu ajutorul poliţiştilor, şi nu numai, care au donat sânge.
Nevoia de sânge diferă în funcţie de tipul de pacienţi internaţi, aşa că orice grupă de sânge este binevenită, spune pentru Radio Tg.Mureș Ruxandra Râşnoveanu, reprezentanta Centrului de la Sfântu Gheorghe:
„Nu pot să vă zic că avem nevoie de o anumită grupă de sânge la acest moment, adică cererea este de la o zi la alta, de la o săptămână la alta în funcţie de ce bolnavi sunt internaţi. Noi avem nevoie de toate grupele de sânge. Până acum un an de zile v-aş fi zis că avem nevoie mai ales de grupele de sânge cu RH negativ, la momentul acesta nu pot să mai afirm acest lucru pentru că avem nevoie la fel de mult de toate grupele de sânge, atât cu RH negativ, cât şi pozitiv.”
Pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să aibă între 18 și 60 de ani, peste 55 kg, tensiunea arterială maximă să nu depășească 200 mmHg, iar cea minimă 100 mmHg, să nu aibă boli cronice și să nu fi luat medicamente în ultimele două săptămâni.
De asemenea, participanților le este interzis să consume alcool cu 48 de ore înainte de donare, iar fumatul este interzis cu două ore înainte și după donare.
Donatorii se pot prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe (strada Banki Donat nr. 15), în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:00-12:00.
Autor: Sanda Vițelar