Apel al şefului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
Publicat de MIRELA ROTAR, 25 octombrie 2021, 07:08
Pandemia de COVID-19 va lua sfârşit când lumea va alege să-i pună capăt, căci sunt deja disponibile pentru combaterea acesteia toate instrumentele necesare, susţine şeful OMS.
El şi-a reînnoit apelurile la o distribuţie mai echitabilă a vaccinurilor, în cursul ceremoniei de deschidere a summitului mondial asupra sănătăţii, desfăşurat la Berlin.
Şeful Agenţiei ONU şi-a exprimat regretul că până acum lumea nu a utilizat instrumentele existente cu înţelepciune şi a subliniat că pandemia este departe de a se termina. El a mai spus că obiectivul OMS, ca 40% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la sfârştul anului şi 70% până la mijlocul anului viitor, poate fi atins doar dacă ţările şi firmele care controlează aprovizionarea cu seruri îşi traduc declaraţiile în acţiuni.
El a cerut creşterea livrărilor către dispozitivul internaţional COVAX şi Fondul African pentru Vaccinare şi ca producătorii de vaccinuri să împărtăşească tehnologia şi licenţele şi să renunţe la drepturile de proprietate intelectuală.