Apar terasele în Centrul Vechi al Brașovului

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 aprilie 2018, 09:04
Până la această dată, 15 agenți economici au depus solicitări pentru amenajarea unor terase pe domeniul public, dintre care 13 au depus documentaţii complete.
Începând de luni, 16 aprilie, cele 13 terase pentru care există deja aprobări vor putea fi amenajate, marea majoritatea urmând să fie amplasate pe strada Republicii.
Reprezentantul Primăriei Brașov, Sorin Toarcea a arătat că și celelalte două firme vor putea amplasa terasele însă doar după ce-și completează dosarul.
În Centrul Vechi al Brașovului există deja 6 terase deschise în Piața Sfatului, două pe strada Michael Weiss, una pe strada Sfântul Ioan şi una pe strada Mihail Sadoveanu.
Agenții economici care își vor deschide o terasă vor plăti un tarif de 2,4 lei/mp și vor trebui să respecte o serie de reguli, cum ar fi folosirea doar a mobilierului agreat, folosirea unui număr maxim de 3 umbrele, iar sub fiecare umbrelă se vor amplasa maximum 4 mese cu câte patru scaune fiecare, iar comercianții trebuie să asigure între terase un culoar de trecere de minim 1,2 metri.
Vali Blajovan