Apar abonamentele pentru Parcarea etajată din Braşov

Publicat de radiomures, 20 octombrie 2016, 13:58
Cardurile vor reprezenta abonamente lunare pentru folosirea nelimitată a parcării.
Primăria Braşov a stabilit taxele de abonament pe care braşovenii le vor plăti în cazul în care doresc să folosească un loc de parcare pe timp nelimitat în Parcarea etajată de la Spitalul Militar „Regina Maria“.
Astfel, abonamentul lunar pentru riverani va costa 50 de lei, abonamentul pentru persoanele fizice, altele decât riveranii din zonă, va costa 70 de lei iar abonamentul pentru persoane juridice va costa 100 de lei. Abonamentul va fi disponibil sub forma unui card, iar după instalarea cititoarelor, care se va realiza în perioada următoare, braşovenii care doresc un loc de parcare trebuie să se adreseze Direcţiei Fiscale Braşvov pentru a-l achita, iar cu chitanţa vor merge la parcare, de unde îşi vor ridica şi cardul.
Reprezentanţii Municipalităţii atrag atenţia că aceste carduri asigură un loc de parcare doar în parcarea etajată de la Spitalul Militar şi nu asigură loc de parcare în altă zonă din oraş.
Parcarea etajată de la Spitalul Militar din Braşov oferă 306 locuri de parcare, dintre care 10 locuri sunt destinate maşinilor deţinute de persoanele cu dizabilităţi, 7 locuri pentru limuzine şi 8 locuri de parcare sunt pentru maşinile electrice, având şi facilităţi pentru încărcare.
Parcarea mai oferă şi 29 de locuri de parcare a bicicletelor. Tariful de parcare în prezent este de 1,5 lei/oră între orele 8:00 şi 18:00, şi de 1 leu/oră în intervalul 18:00 – 8:00.
(sursa monitorulexpres.ro)
Vali Blajovan