Anunţ făcut de Ministerul Educației
Publicat de MIRELA ROTAR, 19 octombrie 2021, 10:44
Ministerul Educației anunță că inspectoratele școlare județene au creat secțiuni pe site-urile proprii, în care publică în timp real lista școlilor unde, din cauza pandemiei, procesul de învățare are loc online. De altfel, situația la zi în fiecare județ este prezentată și pe site-ul ministerului.
La începutul lunii octombrie, autoritățile au modificat regulile privind desfășurarea procesului educațional, principala noutate fiind aceea că scenariul de funcționare al unei unități de învățământ se va actualiza individualizat, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, în sistemul preuniversitar, Consiliul de Administrație înaintează Inspectoratului Școlar propunerea respectivă, iar în cel universitar conducerile instituțiilor în consultare cu senatele vor decide scenariile de funcționare.