Anul 2011 a fost greu dar s-a încheiat bine prin voinţa Domnului.
Publicat de radiomures, 27 decembrie 2011, 00:00
Astfel cred analiştii economici care spun că se bucură că am scăpat de 2011, un an în care nu a fost luată de guvernanţi aproape nici una din măsurile necesare pentru a preveni situaţii precum plecarea capitalului străin din ţara noastră.
Pe de altă parte, anul se încheie cu un uşor trend pozitiv datorită faptului că am avut producţie agricolă record.
Anul agricol a fost neaşteptat de bun dar asta prin grija Providenţei şi nu a măsurilor luate de politicieni, spune analistul economic Mircea Coşea.
În consecinţă, perspectivele economice pentru 2012 nu sunt prea bune, crede Coşea, deoarece România nu va avea posibilitatea absorbţiei celor peste 6 miliarde de euro, bani europeni pe care îi are la dispoziţie.
În plus, 2012 va fi un an incert şi complicat datorită alegerilor programate. Cu toate acestea, o creştere economică de cel mult 0,8% ar putea avea loc şi anul viitor.
Cristina Bulbescu