Anual, România pierde 3 miliarde de euro pentru că materia primă agricolă pleacă la export
Publicat de Corina Muntean, 13 decembrie 2021, 15:53
Avertizarea vine din partea Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), care constată că recoltele bune din ultimii ani nu au avut un aport semnificativ la economia națională.
Fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, președintele AFR, a subliniat că pentru a depăși acest handicap, România are nevoie de politici publice, de continuitate de la un ministru al Agriculturii la altul:
Exportăm anual circa 12 milioane de tone de materii prime și importăm 5 milioane de tone, dar deficitul comercial este de 3 miliarde de euro. Dacă am procesa floarea soarelui sau grâu, atunci am crea locuri de muncă în rural, am avea acea bunăstare care îți permite să te tehnologizezi. Această lipsă de investiții din agro-alimentar a făcut să avem acest deficit care în ultimii doi ani s-a agravat extrem de mult. În absența unor politici publice legate de un depozit care să colecteze toate legumele de la producătorii mici și mijlocii, a unor fabrici de procesare și de producerea de pâine congelată, a biscuiților și a produselor de panificație în general, nu face decât să prezinte o tară pentru economie.
Președintele AFR Daniel Botănoiu, a dat ca exemplu județul Mureș, unde se exportă mere și se importă suc de mere sau exportul de lapte și carne și importul de produse procesate din aceste materii prime:
Merele dvs. pleacă în Germania și de acolo aducem sucul, nu știu dacă din aceleași mere dar de trei ori mai scump. Mureșul este un exemplu de creștere a vacii de carne și de lapte, cu efective importante. Pe de altă parte noi importăm majoritatea materialului genetic, fie că este la vită, la oaie sau la pasăre. De asemenea, lipsa acestor unități de colectare și procesare care să permită obținerea de cantități importante de produse finite, a făcut să pierdem piața din România și să nu avem decât varianta exportului de materii prime, astfel că suntem obligați să importăm lapte, iar ideal fi să exportăm produsele finite adică brânzeturi sau carne preparată.
Concluzia președintelui Asociaţia Fermierilor din România este că scoțând din țară produsele agricole, noi practic exportăm subvențiile pe care agricultorii le primesc de la stat.
Daniel Botănoiu crede că e important ca materiile prime să rămână şi să acopere necesarul de consum al românilor. În schimb, ar trebui exportate produsele procesate, care sunt mai scumpe şi deci purtătoare de taxe mai mari.
Valeriu Russu