Antrenamente în munți pentru salvatorii mureșeni

Publicat de Rotar Mirela, 1 iunie 2022, 13:25
Echipajele Salvamont Mureș au desfășurat un exercițiu de amploare în acest weekend în Munții Călimani, pentru a verifica modul de pregătire al angajaților și voluntarilor într-o situație extremă.
Acest tip de exercițiu face parte din pregătirea periodică a salvamontiștilor și le dă ocazia și să analizeze dacă ceva nu funcționează bine.
Șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo Mureș, Kovacs Robert:
Scenariul acum a fost mai mult pentru traume, am efectuat exercițiul într-o zonă stâncoasă, tehnică, unde efectiv cele trei echipe care au efectuat intervenția au primit sarcina să facă prim ajutor, respectiv transport pentru persoane politraumatizate.
Salvamontiștii mureșeni sunt implicați până vineri și în exercițiul de amploare care se desfășoară la Târgu Mureș, unde este simulat un accident la combinatul Azomureș, exercițiu la care participă aproximativ 600 de specialiști din țară și din străinătate.
Raluca Creț