ANRE vrea să schimbe, anul acesta, metodologiile de stabilire a prețului gazelor și electricității

Publicat de radiomures, 5 februarie 2018, 14:43
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie vrea să schimbe din temelii, anul acesta, modelul de piaţă la electricitate şi gaze, precum şi metodologiile de stabilire a preţurilor, a anunţat, astăzi, preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă.
Schimbările vor fi realizate astfel încât să fie funcţionale pe deplin de la 1 ianuarie 2019.
Preşedintele ANRE a fost întrebat de jurnalişti care au fost cauzele care au dus la scumpirea gazelor din 10 ianuarie. El a răspuns că aceste creşteri au avut loc ca urmare a unor metodologii pe care le-a găsit în vigoare la ANRE, dar care se vor schimba din temelii, a răspuns el.
Chiriţă a mai afirmat că autoritatea va revizui sistemele de tarifare la energie electrică şi gaze în sistemul de distribuţie şi transport, astfel încât să fie stimulate investiţiile.