ANMH a emis aseară noi avertizări
Publicat de radiomures, 25 ianuarie 2013, 00:00
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis aseara noi avertizări de vânt puternic, precipitaţii abundente şi viscol, fiind emis Cod portocaliu pentru şapte judeţe.
Potrivit ANM, astăzi pînă la ora 14.00, şapte judeţe se află sub Cod Portocaliu, iar alte 13 – printre care Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna sub Cod Galben.
În intervalul menţionat, în sudul şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări care vor depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol ce va determina reducerea vizibilităţii sub 50 m.
Intensificări temporare ale vântului vor mai fi şi în Muntenia şi Dobrogea, iar în Transilvania va continua să ningă.
Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar vor fi ninsori şi intensificări ale vântului în sudul şi sud-estul ţării.
Agerpres