Angajatorii trebuie să facă declaraţii mult mai explicite privind salariile angajaţilor.
Publicat de radiomures, 16 noiembrie 2011, 00:00
La începutul acestei luni a intrat în vigoare o Hotărâre nouă a Guvernului privind înregistrarea în registrul general de evidenţă a salariaţilor.
Prin urmare, angajatorii trebuie să declare „salariul de bază lunar brut şi sporurile, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă”, faţă de prevederea anterioară – „salariul, sporurile şi cuantumul acestora”.
De asemenea, este prevăzut termenul de 15 decembrie pentru completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor şi a contractelor individuale de muncă spune inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, Eva Man.
Cristina Bulbescu