Angajații Serviciului de Ambulanță Brașov au protestat în curtea instituției

Publicat de radiomures, 28 septembrie 2017, 17:34
Un număr de 35 de angajaţi aflaţi în timpul liber ai Serviciului de Ambulanţă Braşov au protestat astăzi în curtea instituţiei, fiind nemulţumiţi de o serie de măsuri care se vor lua pentru salariaţii Ambulanţei de la 1 ianuarie 2018.
Liderul de sindicat, Ionel Ciupercă, a declarant pentru AGERPRES, că, din calculele făcute până acum, începând cu 1 ianuarie, potrivit Legii 153/2017, sporurile angajaţilor se vor diminua cu până la 40% şi bonurile de masă nu vor mai fi date.
Printre revendicările salariaţilor de la Ambulanţa Braşov se află şi deficitul de personal, precum şi dotarea parcului auto, care nu a mai fost reînnoit din 2006.
Potrivit lui Ciupercă, în acest moment în două service-uri din Braşov se află în reparaţii 22 de ambulanţe.
În prezent, se lucrează cu şapte echipe pe tură, sunt în jur de 15-16 solicitări pe zi şi sunt cazuri în care se ajunge cu întârziere la bolnav.