Angajaţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pichetează astăzi sediile instituţiei din toată ţara
Publicat de Rotar Mirela, 25 aprilie 2024, 13:21
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pichetează astăzi sediile instituţiei din toată ţara, începând cu 13:30. Aceștia solicită o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică.
Angajaţii ONRC au fost în grevă japoneză în perioada 18-22 aprilie, conform calendarului, iar până în prezent nu au primit niciun răspuns de la autorităţi pentru soluţionarea revendicărilor.
Conform calendarului, mâine începând cu ora 11:00 va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă.