Angajații Gărzii de Mediu, dispuși să suspende greva generală

Publicat de radiomures, 10 mai 2017, 13:10 / actualizat: 10 mai 2017, 16:34
Angajații din cadrul Gărzii de Mediu sunt dispuși să suspende greva generală dacă vor primi invitație la discuții de la ministrul Mediului, a declarat azi, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, Valentin Neagoe.
Sindicaliștii așteaptă o promisiune din partea ministrului în ceea ce privește rezolvarea clară a doleanțelor, a subliniat Valentin Neagoe.
Președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a arătat că există o diferență mare între salariul unui comisar de mediu și cel al unui angajat din Garda Forestieră, instituție care, potrivit acestuia, desfășoară activități similare cu Garda de Mediu.
Acesta a precizat că greva generală poate dura mai mult de o lună în cazul în care reprezentanții angajaților nu vor fi chemați la negocieri de autoritățile din domeniu.