Angajați ai DGASPC Mureș contestă rezultatele testelor COVID 19
Publicat de Corina Muntean, 11 mai 2020, 17:18
Aceștia au fost testați obligatoriu, săptămâna trecută, iar rezultatele primei testări efectuate la laboratorul din incinta UMFST arată că 30 dintre ei sunt infectați.
Întrucât rezultatele au fost pozitive la noul coronavirus, au fost internați la Clinicile de Pneumologie, Medicală 3 și Infecțioase, însă unii dintre ei au primit rezultat negativ la retestare.
Lucian, angajat la DGASPC Mureș, este internat la Clinica de Pneumologie, spune că are îndoieli că analizele făcute sunt corecte, pentru că mulți dintre cei confirmați inițial ca fiind pozitivi au ieșit negativ la puțin timp. Explicația ar fi, în opinia sa, faptul că angajații au stat în izolare în casele de copii , deci era puțin probabil să se fi infectat:
A obținut o colegă, în urmă cu două zile, o testare și era negativă; i-a făcut încă o retestare, tot negativă. A plecat acasă. Am făcut și eu o retestare azi dimineață și am ieșit negativ, iar mâine fac a doua retestare; șansele sunt ca toți colegii să pățească același lucru, pentru că toți au stat în izolare în casele de copii deci nu au ieșit afară două săptămâni, fără simptome. Problema este cu laboratorul, care ne-a făcut analizele, pentru că acelea nu sunt analize bune, ceva este în neregulă, probele au fost contaminate. Nu poți să bagi 31 de oameni între bolnavi. Conducerile de spital și medicii de gardă care ne pot aproba retestarea, refuză. Eu voi pleca oricum dacă îmi iese și proba a doua negativă, dar nu mă pot întoarce la familie timp de 14 zile, pentru că am stat printre bolnavi din focarul de la Hodac, erau femei care de-abia respirau.
Viorica, angajată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Ceuașu de Câmpie, este internată la Pneumologie. Ea spune că a stat din 11 aprilie în izolare cu copiii, nu a ieșit deloc din centru, la fel ca toți angajații. Apoi a stat izolată la domiciliu alte două săptămâni, deci nu a avut contact cu exteriorul:
Miercuri noaptea pe la 12.30 am fost luați de acasă cu Salvarea, am ajuns la Pneumologie în curte. Venind dinspre Voiniceni unde locuiesc, din oraș am mai luat încă 5 colegi, ne-au pus în fața spitalului, de la un geam o doamnă ne-a întrebat cum ne cheamă, ne-au luat numerele de telefon, ne-au dus într-un salon. Pe la ora 3 noaptea s-a prezentat medicul de gardă, ne-au spus că suntem aici în urma testului făcut în curtea DGASPC-ului. Eprubetele erau în niște cutii, nu mi-am văzut numele pe eprubetă și ne-au spus că sunt de la DSP dar nu s-au legitimat. Nu am reușit să ne retestăm, am făcut cereri către spital, fiindcă nu avem niciun simptom.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Mureș, Cristian Todea, modificarea rezultatelor la teste, de la pozitiv la negativ este explicabilă prin faptul că oamenii ar fi fost deja infectați cu Covid, iar la testarea a doua boala era pe final:
Prima testare a acestor persoane a fost făcută sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică și a Direcției de Ambulanță Mureș, care fac testările înafara spitalului. Pentru diferențele de rezultat, respectiv primul rezultat pozitiv și al doilea negativ, făcut la 3-5 zile după prima testare, din punct de vedere medical, explicația este că aceste persoane este foarte posibil să fi fost testate deja pe finalul bolii. Pentru că ei de două săptămâni erau în repaus, s-a decis că vor fi testați, preventiv, înainte de reintrarea în tură, la două săptămâni după ce au ieșit din tura anterioară.
Directorul DSP Mureș, Iuliu Moldovan, susține că, potrivit normativelor, testele obligatorii trebuie făcute la intrarea în ture la casele de tip familial. Iar constatarea stării de sănătate devine certă după al doilea test negativ:
Conform metodologiei, ei trebuie să se testeze înainte de a intra în tură. Cine e pozitiv, trebuie să se interneze, asta e regula. Unii au făcut al doilea test, în clinică după internare, și e posibil să iasă negativ, dar se consideră vindecat numai după două teste negative. Ei se plâng că au fost luați de lângă familii. Nu i-a luat nimeni noaptea… îmi dau seama că e neplăcut. Dacă au repetat testul și e negativ, și apoi se mai repetă o dată și iarăși e negativ, e foarte bine.
Conform metodologiei de testare prevăzută prin ordinul 555 / 2020 un pacient poate fi declarat vindecat și se poate externa după două teste negative efectuate la interval de minimum 24 de ore.
Valeriu Russu