Angajaţii Hotelului “Montana” din Covasna au suspendat protestul
Publicat de radiomures, 29 august 2012, 00:00
Angajaţii Hotelului “Montana” din staţiunea Covasna au suspendat acţiunea de protest programată pentru ziua de astăzi.
Asta după ce sindicatul a intrat în negocieri cu conducerea instituţiei încercând să stopeze concedierile.
Liderul filialei Covasna a CNSLR Frăţia, Vasile Neagovici a declarat că în mod inevitabil se va ajunge la mitinguri şi greve dacă administratorii hotelului nu vor renunţa la planul de restructurare a personalului.
Acesta a spus că din discuţiile purtate cu managerii hotelului a reieşit că măsurile pe care vor să le ia sunt neaşteptat de dure, prin urmare nu se vor limita la cei 7-8 angajaţi cărora le-au trimis deja preavizele pentru desfacerea contractelor de muncă.
Neagovici a mai spus că până pe 15 septembrie a.c. sindicatul va mai purta discuţii cu conducerea hotelului, iar în cazul în care măsurile vor dezavantaja salariaţii atunci vor recurge la acţiuni de protest, inclusiv la grevă generală.
Liderul sindical a adăugat că va contesta în instanţă deciziile de desfacere a contractelor de muncă pe care le-au primit deja o parte dintre angajaţi.
Potrivit acestuia, hotelul „Montana” se află în proprietatea CNSLR „Frăţia”, dar sindicatul l-a dat în administrare unei firme timişorene, la „pachet” cu alte hoteluri din ţară.
Mara Deleanu