Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cauza incendiului de la Institutul „Matei Balş”
Publicat de Corina Muntean, 31 ianuarie 2021, 11:22
Anchetatorii reiau, în această dimineaţă, cercetările pentru a stabili cauza incendiului de la Institutul „Matei Balş”. Aceştia verifică şi activitatea privind serviciile de apărare contra incendiilor, de întreţinere a instalaţiilor electrice şi serviciile de pază ale spitalului.
Poliţiştii au audiat, ieri, şase persoane, cadre medicale, personal administrativ şi rude ale pacienţilor care au murit în incendiul de la Institutul „Matei Balş”.
Anchetatorii au aflat, după primele audieri, cum au încercat asistentele şi infirmierele aflate de gardă în dimineaţa tragediei să salveze bolnavii, potrivit avocatului spitalului.
Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ieri, medicii de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” au efectuat necropsiile celor cinci pacienţi decedaţi, fiind în curs procedura de stabilire a identităţii acestora, inclusiv prin compararea probelor AND.