Anchetă parlamentară privind situaţia financiară a Companiei TAROM
Publicat de Corina Muntean, 12 martie 2019, 19:42
Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaţilor va efectua o anchetă privind situaţia financiară a Companiei TAROM care, de zece ani înregistrează pierderi uriaşe.
Preşedintele Comisiei, Lucian Bode, a precizat că ancheta va porni de la ultimul raport al Curţii de Conturi asupra situaţiei TAROM, din care reiese că transportatorul aerian naţional a platit, în perioada 2012-2016, despăgubiri de circa 3,8 milioane lei din cauza neregularităţilor de zbor:
Auzim în fiecare zi, cu fiecare ocazie, că la Tarom se întâmplă lucrurile grave, că Tarom este pe buza prăpastiei, că s-au evaporat aproape 400 de milioane de dolari. Trebuie să vedem toate aceste lucruri pornind de la un raport, un document public, raportul Curții de Conturi, un raport foarte bine conceput. O să luăm toate documentele; lucrurile nu evoluează în direcția bună, cu toate că managementul actual a prezentat public anumite cifre în favoarea sa, în sensul că s-au redus pierderile, s-au achiziţionat aeronave noi. Scopul e să salvăm această companie de la dezastru.”
Ultimul raport al Curţii de Conturi mai arată că, la finele anului 2016, pierderile raportate de Compania Aeriană TAROM au fost de peste două miliarde lei.