Anchetă la o școală din Sângeorz Băi: o elevă a căzut și a rămas inconștientă pe holul școlii

Publicat de Corina Muntean, 1 aprilie 2021, 15:21
A început ancheta la şcoala din Sângeorz Băi, jud. Bistrița-Năsăud, în care o elevă a rămas inconştientă după o căzătură pe hol. Ea a fost luată și transportată de urgenţă cu elicopterul SMURD la Târgu Mureș, pentru îngrijiri medicale.
De la Unitatea de primiri urgențe de la Târgu Mureș a fost transferată în scurt timp la Clinica de neuropsihiatrie infantilă, iar starea ei s-a îmbunătățit, informează TVR.
Eleva suferit un traumatism cranio-cerebral şi și-a pierdut cunoștința după ce a căzut pe coridorul școlii în care se afla la cursuri. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.25, când elevii erau în pauză.
Conform celor spuse de profesori, fetița, în vârstă de 12 ani, ar fi urcat un etaj până la clasa unde învăța un băiat de 14 ani, pe care l-ar fi provocat la ceartă. Băiatul ar fi împins-o, iar copila a căzut pe holul pavat cu ciment. Imediat a fost chemată ambulanța, iar echipajele medicale au găsit-o inconștientă, cu un traumatism cranian grav.
La școală gimnazială din Sângeorz Băi, Inspectoratul Școlar anchetează acest incident. Iar polițiștii fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Virgil Natea