Anchetă epidemiologică la Ambulanța Sibiu

Publicat de Corina Muntean, 21 iulie 2020, 15:32
Anchetă epidemiologică la Ambulanța Sibiu
Direcția de Sănătate Publică Sibiu a început o anchetă epidemiologică la Serviciul Județean de Ambulanță, după ce doi asistenți medicali de la substația din Mediaș au fost confirmați pozitivi cu SARS Cov-2.
În urma acestei situații, s-a dispus testarea în masă a tuturor angajaților , iar la acest moment se așteaptă rezultatele testelor.
Până la această oră, din primele informații ale anchetei epidemiologice, s-a dispus plasarea în izolare la domiciliu a două persoane, contacți din familiile celor infectați.
Potrivit autorităților sibiene, activitatea la Ambulanța din Mediaș nu este afectată și se desfășoară normal.