Analize genetice gratuite la Centrul de Cercetare UMF Tîrgu Mureș

Publicat de radiomures, 9 mai 2017, 12:26
Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice al UMF Tîrgu Mureș efectuează analize genetice gratuite, în perioada 16-18 mai, persoanelor între 30 și 55 de ani cu infarct miocardic sau angina pectorala documentată coronarografic.
Potrivit unui comunicat al UMF, aceste analize vor ajuta la un studiu pentru depistarea profilului de risc genetic și a scorului de risc genetic cardio-vascular în populația din România.
Analizele vor consta în recoltarea a două probe de sânge.
Obținerea unor modele de risc va permite implementarea medicinii personalizate, se precizează în comunicatul UMF.
Profilul de risc pentru boala cardiovasculara ar ajuta clinicianul în stabilirea de intervenții țintite pentru pacienți, precum si o abordare profilactica pentru descendentii familiali.
Cei care doresc să beneficieze de analizele gratuite și să contribuie la studiu sunt rugați să se programeze telefonic, în perioada 9-12 mai, între orele 9 și 14.
Corina Fontu