Analiză a examenului de Evaluare Națională
Publicat de Rotar Mirela, 13 martie 2023, 07:44 / actualizat: 13 martie 2023, 11:34
Doar trei sferturi dintre elevii care au început clasa a 5-a în anul şcolar 2017 – 2018 şi au absolvit gimnaziul în plină pandemie, adică în 2021, au reuşit să promoveze examenul de final, Evaluarea Naţională, cu note peste 5.
O cercetare publicată de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie arată că mulţi dintre elevi au ales să nici nu susţină acest examen.
Aproape un sfert dintre elevii de gimnaziu care ar fi trebuit să încheie acest nivel de învăţământ în 2021 nu au mai ajuns la examen. Peste 12% s-au pierdut pe drum, între clasa a V-a şi a VIII-a, din cauza abandonului şcolar, a exmatriculărilor, migraţiei sau pentru că nu au avut încheiată situaţia şcolară. Lor li se adaugă alţi aproape 9.000 de elevi, adică 6%, care au terminat clasa a VIII-a, dar nu s-au înscris la evaluarea naţională, plus alţi aproape 8.000 înscrişi la examen, dar care nu s-au prezentat. Cei mai mulţi dintre elevii aflaţi în una din aceste situaţii provin de mediul rural – datele arată că mai mult de o treime dintre elevii de la sate nu au încheiat studiile gimnaziale cu susţinerea evalării naţionale. Aceasta după ce unul din cinci dintre elevii din rural care s-au înscris în clasa a V-a în 2017 nu a absolvit clasa a VIII-a în 2021.
Judeţele cu cele mai mari pierderi pe parcursul gimnaziului sunt Caraş-Severin, Braila, Sibiu, Bihor, Mureş, Calaraşi, Satu Mare. Diferenţe sunt şi între rezultatele obţinute de cei care au ajuns să susţină examenul de final de ciclu. 86% dintre elevii de la oraş au obţinut medii peste 5, faţă de numai 63% la sat. Notele au fost mai mici pentru cei din mediul rural la toate cele trei probe, cu probleme majore la matematică. Anul acesta, examenele de evaluare naţională vor avea loc în perioada 19 – 22 iunie, cu afişarea notelor finale în 4 iulie, însă săptămâna viitoare elevii claselor a 8-a din întreaga ţară vor susţine simularea pentru evaluarea naţională.
Sursa: Radio România Actualități