Analist mureșean: PNRR îi va costa scump pe români, iar rata de sărăcie va crește
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 decembrie 2021, 13:39
Din raportul pe 2020 al Institutului Național de Statistică reiese faptul că rata de rata sărăcie s-a adâncit în România, iar peste 4,5 milioane de persoane trăiesc sub pragul sărăciei.
Cei mai afectați sunt copiii și tineri, mai mult de o treime dintre ei fiind într-o stare socială și materială extrem de precară.
Nu putem da vina pe pandemie pentru toate acestea, ci pe proastele decizii politice, crede prof. Lucian Săcălean, analist politic și jurnalist la Radio Târgu-Mureș:
Ultimele date statistice contrazic discursurile oficiale ale politicienilor români. Aceștia se laudă mereu că economia duduie și îi batem pe toți din regiune. Dar, din când în când mai vine câte un duș rece care ne trezește la realitate și ne amintește că suntem printre cele mai sărace țări din Europa. Practic, noi am avut o serie de măsuri aplicate prost, necontrolat, aș spune, începând cu acea pseudo-liberalizare a pieței energetice. Nu putem da vina pe pandemie pentru că noi oricum eram săraci și vulnerabili și înainte dar s-au accentuat prin toate aceste scumpiri și toate aceste măsuri de blocare efectiv a economiei în condițiile în care se dovedește că această pandemiei nu este nici pe departe atât de periculoasă pe cât se presupunea înainte.
Românii vor trebui să se aștepte la ce este mai rău, crede Lucian Săcălean, deoarece prețurile vor crește în continuare iar pe termen lung Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) aduce poveri grele pe umerii oamenilor de rând:
România s-a împrumutat, până acum, cel mai scump din țările Uniunii Europene. Iată, și în PNRR am mers pe opțiunea de a ne împrumuta în condițiile în care foarte puține țări se împrumută. Că această situație, a sărăciei, se va agrava, vă pot spune de pe acum.. Românii trebuie să se aștepte la mai mult rău pentru că noi avem un PNRR scris pe genunchi, scris foarte prost, cu o serie de reforme necerute de Uniunea Europeană dar dorite de unii politicieni români și care vor costa românul de rând extrem de scump. Pentru cei care au avut curiozitatea să citească acel document, vă spun că s-ar îngrozi pentru că nu produce prosperitate, nu privește spre viitor, ci se leagă mai mult de interesele unor grupuri economice din spatele partidelor politice și de profitul pe care acestea pot să-l facă. Este o tristă realitate. Nu o spune nimeni dar, iată, că o spunem noi la Radio Tg.Mureș.
Analiza statistică mai arată faptul că riscul de sărăcie afectează, în special copiii, femeile – dintre adulți, de asemenea, persoanele peste 65 de ani iar ca regiune, partea de Nord-Est a țării.
Din totalul persoanelor care au un loc de muncă, 15% se află sub pragul sărăciei.
Cristina Bulbescu