Ana Bogdan, în turul secund la US Open

Publicat de Corina Muntean, 26 august 2019, 19:41
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, luni seara, în turul al doilea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o, cu 6-3, 6-1, pe britanica Harriet Dart. În următoarea fază a competiției, Ana Bogdan o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre slovena Tamara Zidansek și croata Petra martic.
În cursul serii de luni este programată să evolueze și Monica Niculescu, împotriva ucrainiencei Dayana Yastremska.
Celelalte trei tenismene române prezente pe tabloul principal de simplu al turneului de la New York vor evolua marți în turul I.
Simona Halep, a patra favorită, o are ca adversară pe americanca Nicolle Gibs (135 WTA), Mihaela Buzărnescu(136 WTA) o întâlnește pe germanca Andrea Petkovic (89 WTA), iar Sorana Cîrstea (106 WTA) va juca împotriva cehoaicei Katerina Siniakova, numărul 38 mondial.
Tot marți va evolua și Marius Copil, singurul reprezentant al țării noastre în turneul de simplu masculin. Copil(96 ATP) va primi replica francezului Ugo Humbert, numărul 62 în ierarhia mondială.
Valeriu Voaideș