Ana Bărbosu a ratat podiumul la Jocurile Olimpice în urma unei contestații
Publicat de Stan Lucian, 5 august 2024, 19:14 / actualizat: 8 august 2024, 0:15
Gimnasta română Ana Bărbosu s-a clasat, luni, pe cea de-a patra poziție în finala de la sol, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Ana a pierdut medalia de bronz pentru 0.066 puncte, în urma contestației făcute de americanca Jordan Chiles, care a primit o zecime în plus și cu 13.766 s-a clasat pe locul al treilea.
Cealaltă reprezentantă a țării noastre, Sabrina Voinea a terminat pe locul V, având același punctaj ca și Bărbosu, 13.700, însă diferența a fost făcută de nota de la execuție. Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Aurul a revenit braziliencei Rebeca Andrade, cu 14.166, iar medalia de argint a fost cucerită de americanca Simone Biles-14.133.
În finala de la bârnă, disputată tot luni, Sabrina Voinea a ocupat locul 8 cu 11.773 puncte. Medaliile de aur și bronz au fost câștigate de italiencele Alice D’Amato, cu 14.366 puncte, respectiv Manila Esposito, cu 14.000 puncte, în timp ce argintul a fost obținut de Zhou Yaqin din China, cu 14.100 puncte.
Autor: Valeriu Voaideș