Amezi pentru cei care hrănesc urșii

Publicat de Corina Muntean, 22 iulie 2019, 17:36
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat azi că a transmis spre publicare Ordinul de ministru prin care se aprobă o cotă de intervenţie pentru 140 de exemplare de urs, în condiţiile creşterii numărului de atacuri a acestor carnivore mari.
Gavrilescu spune că a solicitat Gărzii Naţionale de Mediu aplicarea de sancţiuni pentru entităţile care hrănesc ilegal aceste animale şi că, pe viitor, se vor da amenzi inclusiv cetăţenilor care fac acest lucru.
Totodată, ministrul a anunţat că a fost finalizat proiectul care prevede realizarea, pe fonduri europene, a celui de-al doilea aşezământ pentru urşi, după Hunedoara, în judeţul Braşov.
Gavrilescu a subliniat că, în cazul urşilor de la Lacul Sfânta Ana, Garda de Mediu Harghita ‘a dat ca prevenţie sancţiune’, arătând că a cerut comisarilor acestei instituţii măsuri în cazuri similare.