American găsit că stătea ilegal în Mureș

Publicat de radiomures, 8 ianuarie 2016, 18:12
Doi cetățeni străini au fost depistați, în acest an, de Serviciul de Imigrări Mureș că locuiau ilegal pe teritoriul județului. Este vorba de un student din Turcia, în vârstă de 22 de ani, și un cetățean american, de 70 de ani, care este căsătorit cu o mureșeancă. Polițiștii i-au îndrumat să se prezinte la Serviciul de Imigrări cu documentele solicitate pentru a-și clarifica situația. Tânărul a fost amendat cu 400 de lei, iar cetățeanul american a primit un avertisment, a declarat șeful Serviciului de Imigrări Mureș, Vasile Suciu:
În perioada 4-7 ianuarie a.c. s-au executat mai multe acțiuni și controale în teren pentru depistarea cetățenilor străini cu ședere ilegală. În urma acestor acțiuni, s-au depistat doi cetățeni, unul din Turcia și unul din SUA care se aflau ilegal. Față de aceștia s-a luat măsura punerii în legalitate deoarece își justificau șederea în România, fiind amendați contravențional cu amendă, respectiv cu avertisment.”
Pe parcursul anului trecut, au fost depistați 44 de cetățeni cu ședere ilegală pe teritoriul județului Mureș.
Aceștia proveneau în special din Republica Moldova, dar și din Canada, SUA, Argentina și Turcia.
Cristina Bulbescu
Foto: www.tirgumureseanul.ro