Amenzi de peste 13.000 lei aplicate de poliţiştii din Harghita într-o singură zi
Publicat de ebarabas, 23 august 2022, 13:05
Poliţiştii rutieri harghiteni au aplicat, într-o singură zi, amenzi de peste 13.000 lei, într-o acţiune de verificare a vehiculelor care fac parte din categoria transportului de persoane.
Ieri au fost verificate 95 de autovehicule care circulau pe principalele artere din judeţ, poliţiştii urmărind atât respectarea regulilor de circulaţie, cât şi deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane sau respectarea capacităţii maxime de încărcare.
Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, pentru neportul centurii de siguranţă, depăşirea regimului legal de viteză, lipsa R.C.A. sau depăşire neregulamentară.
Totodată, au fost reţinute două permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare.