Amenzi de aproape un milion de lei, aplicate de Garda de Mediu în 2022 în Harghita

Publicat de Rotar Mirela, 14 ianuarie 2023, 11:19
Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat, în 2022, amenzi de aproape un milion de lei, fiind efectuate sute de inspecţii, majoritatea neplanificate.
De asemenea, ca şi sancţiuni complementare s-au dispus două suspendări de activitate şi în şapte cazuri s-a decis desfiinţarea lucrărilor.
În urma controalelor din cursul anului trecut, au fost sesizate organele de cercetare penală în zece cazuri. A fost vorba de incendiere de terenuri sau vegetaţie în arii naturale protejate, uciderea unei specii protejate, incendierea de deşeuri, neaducerea terenului la starea iniţială, scoatere din circuitul agricol a unui teren aflat într-o arie protejată, fără acordul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.
15 amenzi s-au aplicat pentru lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activităţi, alte 14 sancţiuni fiind date pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate.
S-au mai aplicat amenzi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în actele de reglementare, nerealizarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor sau neînregistrarea unei substanţe importate din afara Uniunii Europene.