Amenzi de aproape 3 milioane de lei în ultimele 24 de ore, aplicate de Poliția Română
Publicat de Rotar Mirela, 24 iunie 2023, 12:11
Poliţiştii au dat peste 7.000 de amenzi în valoare de aproape 3 milioane de lei în urma unor controale şi razii făcute în ultimele 24 de ore.
Ei au fost solicitaţi să intervină la peste 800 de infracţiuni şi au reţinut peste 500 de permise auto, majoritatea pentru viteză.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 93 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost depistate 23 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
Autor: Iulia Vizi