Amenzi de 490.000 lei unor firme care operează balastiere
Publicat de Uifalean Cristian, 17 mai 2023, 20:00
Inspectorii de la Apele Române au aplicat în ultima perioadă amenzi în valoare de 490.000 lei unor firme care operează balastiere.
În urma controalelor derulate în bazinele hidrografice Argeş-Vedea, Banat şi Mureş, la 12 societăţi de profil au fost identificate nereguli.
În cinci cazuri s-a constatat că firmele exploatau zeci de hectare de teren în afara perimetrelor aprobate, astfel că activitatea le-a fost sistată, iar în prezent se fac demersuri pentru recuperarea prejudiciilor, calculate la aproximativ 250.000 de lei.
Autorităţile atrag atenţia că exploatarea necorespunzătoare a malurilor duce la eroziuni periculoase în zona podurilor şi a infrastructurii de apărare împotriva inundaţiilor, punând astfel în pericol locuitorii din zonele afectate şi pe cei din aval.
Sursa: RADOR