Ambulanţe vechi, donate serviciilor voluntare de pompieri civili din Harghita
Publicat de radiomures, 6 noiembrie 2017, 14:48
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita a donat, azi, mai multe ambulanţe vechi, dar în stare de funcţionare, unor servicii voluntare de pompieri civili.
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Peter Szilard, a precizat că s-a primit acceptul Ministerului Sănătăţii pentru donarea a 13 ambulanţe care nu mai sunt folosite, iar cheile a cinci dintre acestea, care se află în stare de funcţionare, au fost înmânate chiar azi, într-un cadru festiv, primarilor localităţilor Căpâlniţa, Joseni, Lăzarea, Suseni şi Şimoneşti.
Celelalte opt ambulanţe necesită reparaţii pentru a putea fi folosite.