Ambasadorul SUA a oferit o donaţie de cărţi Bibliotecii Judeţene din Miercurea Ciuc

Publicat de radiomures, 12 septembrie 2016, 18:42
Hans Klemm, a oferit astăzi o donaţie de cărţi Bibliotecii Judeţene ‘Kájoni János’ din Miercurea Ciuc şi şi-a exprimat speranţa că acesta este începutul unui parteneriat între cele două instituţii. Donaţia poartă numele de ‘American Shelf’ şi cuprinde lucrări de referinţă, literatură americană clasică şi contemporană, metodica predării limbii engleze şi materiale pentru învăţarea acesteia, precum şi cărţi pentru copii.
Asemenea celorlalte şapte Rafturi americane din Botoșani, Galați, Brașov, Sibiu, Drobeta Turnu-Severin, Arad şi Brăila, Raftul american din Miercurea Ciuc va contribui la consolidarea Parteneriatului Strategic S.U.A. – România. El va reprezenta pentru Harghita spațiul în care publicul va găsi resurse pentru o mai bună înțelegere a istoriei și culturii Statelor Unite ale Americii.
Aceasta este prima mea vizită în judeţul Harghita şi sunt foarte bucuros că am putut să aduc un cadou valoros pentru aceia care vă vizitează biblioteca. Deşi aceasta este o colecţie mică, este una foarte bogată şi sper că acesta va fi începutul unei relaţii pe care o vom dezvolta în timp cu biblioteca dumneavoastră, dar şi cu locuitorii judeţului,” a spus Ambasadorul Klemm la ceremonia de inaugurare.
Un al nouălea Raft American va fi inaugurat în orașul Sfântul Gheorghe.
Citeşte şi: Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, așteptat mâine la Sfântu Gheorghe
Ambasadorul Hans Klemm şi-a exprimat bucuria că, la prima sa vizită în Harghita, a putut să ofere ‘ceva de valoare’ pentru localnici şi i-a încurajat pe cititorii bibliotecii să folosească această colecţie de carte.