Amânare în cazul Vişinescu
Publicat de radiomures, 24 septembrie 2014, 12:26
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 22 octombrie judecarea dosarului în care Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.
La termenul de azi, cele două surori ale lui Corneliu Coposu au transmis instanţei că nu doresc să se constituie părţi civile în dosar.
În schimb, soţia fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat, a anunţat în instanţă că se constituie parte civilă şi îi solicită lui Vişinescu daune morale şi materiale în cuantum de 100.000 euro.
Alexandru Vişinescu a fost prezent la proces, dar nu a făcut declaraţii.
Agerpres