Am ajuns, și la handbal feminin, ciuca bătăilor

Publicat de Rotar Mirela, 8 noiembrie 2022, 07:34
Naționala feminină de handbal a României a pierdut și meciul cu Franța, scor 21-35, disputat luni seară, 7 noiembrie, la Skopje, în grupa C a Campionatului European EURO 2022.
În prima partidă, tricolorele au fost învinse de Olanda, cu 29-28, iar miercuri, 9 noiembrie, de la ora 19:00, vor întâlni Macedonia de Nord, în ultimul lor joc din grupă. Tot luni, Olanda a dispus cu 30-15 de Macedonia de Nord. În clasament conduce Franța, urmată de Olanda (cu câte 4 puncte), România și Macedonia de Nord (zero puncte).
Luni, 7 noiembrie, s-au disputat și partidele rundei a doua din grupa D: Germania – Muntenegru 25-29 și Spania – Polonia 21-22. Grupa este condusă de Muntenegru (cu 4 puncte), după care vin Polonia și Germania (cu câte 2 puncte) și Spania (fără niciun punct).
Marți, 8 noiembrie, vor avea loc întâlnirile: Croația – Elveția (de la ora 19:00) și Norvegia – Ungaria (de la ora 21:30) – în grupa A; Slovenia – Serbia (începând cu ora 19:00) și Danemarca – Suedia (de la ora 21:30) – în grupa B.
Pe locul întâi în grupa A este Norvegia (cu 4 puncte), urmată de Ungaria și Croația (cu câte 2 puncte) și Elveția (zero puncte). Prima în grupa B este Suedia (cu 4 puncte), după care urmează Danemarca și Slovenia (cu câte 2 puncte) și Serbia (fără niciun punct).
Septimiu Cioloboc