Alt lider în Erste Liga de hochei

Publicat de Rotar Mirela, 6 februarie 2023, 08:24
Vineri, 3 februarie, în campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, s-au disputat patru meciuri: FEHA19 – Budapest Jégkorong Akadémia HC 0-4, Hockey Klub Gheorgheni – Dunaújvárosi Acélbikák 2-2 și 2-3 după penalty-uri (FOTO), Urșii Polari Miskolc – FTC-Telekom Ferencváros Budapest 2-4 și DEAC Debrecen – UTE Budapest 4-1.
Duminică, 5 februarie, au avut loc trei întâlniri: FEHA19 – FTC-Telekom Ferencváros Budapest 1-3, DEAC Debrecen – Urșii Polari Miskolc 1-5 și Budapest Jégkorong Akadémia HC – UTE Budapest 4-3 după prelungiri.
Pe primul loc a urcat Budapest Jégkorong Akadémia HC (cu 81 de puncte), urmată de fostul lider, Hockey Klub Gheorgheni (cu 79 de puncte) și Urșii Polari Miskolc (cu 67 de puncte). Corona Brașov Wolves a coborât pe poziția a patra (cu 67 de puncte), iar Sport Club Csíkszereda este pe treapta a șasea (cu 56 de puncte).
Septimiu Cioloboc