All the fridas – o nouă expoziție la Camera K.Arte
Publicat de radiomures, 21 noiembrie 2017, 16:55
All the fridas este un proiect-manifest semnat de artista și regizoarea Dana Tomoș, a cărui lansare are loc vineri, 24 noiembrie 2017, ora 19:00, la spațiul de artă contemporană Camera K’ARTE din Tîrgu-Mureș.
Seria de portrete video cu durata de câte un minut încapsulează ideile și imagistica ivite organic, în urma unor întâlniri și conversații consonante dintre Dana și fridele contemporane portretizate, pe teme ale practiciilor cotidiene și artistice ce se înscriu în conceptul lor de feminitate:
Dana Tomoș (n. 1988, Cluj-Napoca) trăiește și lucrează la Berlin. A absolvit Facultarea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte Vizuale din Hamburg, unde a studiat la clasa de regie de film a lui Wim Wenders.
Video-urile și filmele sale de scurtmetraj au fost prezentate în festivaluri de film precum Festivalul Internațional de Film Transilvania (2013: Transilvania Talent Lab, 2010: Competiția Locală), în cinematografe, galerii și fashion shows din Cluj-Napoca, Hamburg și Tokyo. Între 2011 și 2013 a beneficiat de bursa DAAD.
Georgiana Buț este curator independent. În prezent, este doctorand al Departamentului de Filosofie în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cercetarea ei este concentrată pe problematici ale medierii curatoriale în expoziția de artă contemporană. A fost coordonator de comunicare și programe al Fundației Culturale Intact și al Galeriei Quadro; activitatea sa curatorială include: „Oana Năstăsache: Albastru. La punctul de fierbere al culorii”, Camera K’ARTE, Tîrgu-Mureș, 2016; „Pulse, within the Veil” (artiști: Alex Mirutziu/RO, Izabella Gustowska/PL, Anastasiia Mikhno/UA, Cristina Chirilă/RO, Doru Butz/RO), Casa Tranzit, Cluj, mai 2011.
Expoziția face parte din proiectul „Artă contemporană în Camera K’ARTE”, cofinanțat de Consiliul Județean Mureș și Primaria Municipiului Tîrgu-Mureș.
Expoziția este deschisă până miercuri, 10 ianuarie 2018.
Program de vizitare: luni-vineri, între 15:00-18:00.
Diana Gherendi