Alexandru Tomescu şi celebrul concert de Mendelssohn, la Sala Radio
Publicat de radiomures, 13 octombrie 2015, 19:55
Vineri, 16 octombrie (ora 19:00), Alexandru Tomescu – solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, care se bucură de privilegiul de cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, susţine primul său concert în noua stagiune a Sălii Radio! De asemenea, evenimentul prezentat de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa – prim dirijor şi director artistic al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, vă propune o întâlnire specială cu repertoriul simfonic ceh. Veţi asculta două partituri semnate de cei mai mari compozitori ai Cehiei: Vltava – celebra compoziţie a lui Smetana, „părintele” muzicii cehe şi Simfonia a VIII-a de Dvořák, considerat cel mai popular compozitor ceh.
Seara se va deschide cu Vltava (Bedrich Smetana) – cea mai cunoscută parte a suitei de şase poeme simfonice intitulate Má vlast (Ţara mea natală), fiecare poem fiind o descriere a locurilor, istoriei şi legendelor din regiunea Boemiei. Lucrarea pe care o veţi asculta la Sala Radio, cunoscută şi sub titlul său german Die Moldau, este un superb tablou muzical al unuia dintre cele mai mari râuri din Boemia, urmând imaginar traseul de la izvoare spre vărsare, prilej de a evoca muzical scene de viaţă sătească, imaginea ruinelor şi castelelor din Boemia, obiceiuri populare din regiune şi imaginea oraşului Praga prin care trece Vltava.
În interpretarea lui Alexandru Tomescu, veţi asculta apoi una dintre cele mai apreciate partituri pentru vioară: Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră semnat de Mendelssohn, o frumoasă lucrare a repertoriului romantic. Evenimentul se va încheia cu Simfonia a VIII-a, creaţie a celuilalt mare compozitor ceh – Antonin Dvořák, partitură dirijată la premiera absolută de la Praga, din 1890, chiar de Dvořák şi concepută cu prilejul alegerii sale în cadrul Academiei de Ştiinţă, Literatură şi Arte din Boemia.
Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia, concertând în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc. Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach – turneele fiind urmate de lansări de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.
Mihail Agafiţa a asigurat, în decursul a 20 ani, conducerea muzicală pentru circa 500 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de orchestre din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus şi a luat parte la diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunisia. Momente importante ale carierei sale sunt reprezentate de colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi de participarea în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu (Bucureşti, 2011), la pupitrul Filarmonicii Transilvania din Cluj. Printre ansamblurile care s-au bucurat de prezenţa la pupitru a dirijorului Mihail Agafiţa se numără: Orchestrele Naţionale ale Republicii Moldova din Chişinău şi Republicii Belarus din Minsk, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti, orchestrele Filarmonicilor din România, Pori Sinfonietta – Finlanda, Owensboro Symphony Orchestra, Ohio University Symphony Orchestra – SUA, Teatrele de Operă şi Balet din Chişinău, Teatrul de stat al baletului pe gheaţă St. Petersburg – Rusia ş.a.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Serviciul Comunicare SRR