Alertă în centrul de transfuzii din Tg. Mureș din cauza virusului West Nile

Publicat de radiomures, 12 septembrie 2017, 12:17
Nu este pentru prima oară când centrele de transfuzii primesc alerte din cauza virusului West Nile care face tot mai multe victime în Europa și America.
6 decese și 22 de cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat vara aceasta doar în România.
Anul trecut a fost înregistrat un astfel de caz chiar și la Tîrgu-Mureș, spune purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii Sanguine din localitate, Marinela Lazăr, iar acum sunt vizate 5 județe:
Astfel de alerte sunt distribuite în fiecare an, în perioada caldă doar că anul acesta s-au modificat județele în care au fost depistate cazuri. Este vorba de județele Olt, București, Teleorman, Ilfov și Hunedoara. În această perioadă, persoanele care au călătorit în județele unde au fost depistate cazuri nu sunt acceptate la donare decât la 30 de zile după ce au călătorit în aceste zone.”
La Tg.Mureș, sângele nu este verificat suplimentar de la donatori, ci reprezentanții Centrului de Transfuzii se bazează pe buna credință a acestora care fac o declarație pe proprie răspundere.
Virusul West Nile este potențial factor declanșator al unor afecțiuni serioase, precum meningita și encefalita, iar principala cale de transmitere este prin înțepătura de țânțari infestați.
În 80% din cazuri, persoanele infestate nu prezintă simptome și doar cazurile severe necesită tratament în spital.
Cristina Bulbescu