Alertă cu bombă la Spitalul din Sighișoara. Deocamdată, nimic suspect
Publicat de APETRI MARGARETA, 28 august 2023, 14:13
Potrivit managerului Spitalului Municipal din Sighișoara, dr. Tanaszi Sarolta, începând cu ora 8, în urma unei alerte cu bombă la nivel de unitate sosite prin intermediul e-mailului, au fost stabilitie măsuri urgente de verificare a informatiilor și pentru asigurarea securității în spital.
Au fost verificate toate spațiile unității de către personalul propriu și nu au fost identificate obiecte suspecte, a precizat într-un comunicat pe Facebook, managerul spitalului. Polițiștii și pompierii specializați sosiți la fața locului asigură în continuare ordinea și măsurile necesare de siguranță PSI.
În prezent, accesul pacienților în spital este permis doar în cazuri excepționale, de urgență, iar consultațiile de specialitate pentru majoritatea pacienților au fost reprogramate.
De asemenea, firma specializată pentru securitatea cibernetică încearcă să identifice sursa e-mailului de amenintare, pe care îl consideră a fi fără suport real.
Dr. Tanaszi Sarolta precizează în postare că și altor unități spitalicești publice li s-au transmis astfel de mesaje de amenintare prin e-mail.
Managerul spitalului mai face un apel către pacienți să fie înțelegători până se finalizează verificările pentru ca activitatea să fie reluată în condiții de siguranță.
Autor: Virgil Natea