UPDATE: Ameninţarea cu bombă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost falsă

Publicat de MIRELA ROTAR, 29 aprilie 2022, 08:33 / actualizat: 29 aprilie 2022, 10:00
UPDATE: Ameninţarea cu bombă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost falsă
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, verificările efectuate de instituţiile abilitate s-au încheiat şi s-a constatat că ameninţarea cu bombă a fost falsă. Pasagerii urmează a fi îmbarcaţi, iar aeronava cu destinaţia Munchen, va decola în cel mai scurt timp, spun reprezentanţii CNAB.
Zborul cu destinaţia Munchen era programat la ora 6:00 şi avea la bord 130 de pasageri. La aeroport a fost constituită o celulă de criză, conform procedurilor specifice în vigoare.
Traficul aerian pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti s-a derulat în condiţii normale şi nu se înregistrează perturbări.
***
Pirotehniștii de la Brigada Antiteroristă din cadrul SRI fac la această oră verificări la bordul unei aeronave aflate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, după ce în urma unui apel anonim la 112 s-a anunțat că la bordul aeronavei care trebuia să decoleze la ora 6:00 se afla o bombă, anunță SRI.
După primirea apelului la 112, s-a constituit o celulă de criză la nivelul aeroportului și s-a decis evacuarea pasagerilor din aeronavă și efectuarea de verificări.