Alergare de Moș Nicolae la Platoul Cornești
Publicat de Stan Lucian, 4 decembrie 2024, 19:00
Clubul Master Ski & Bike din Tg.Mureș organizează, sâmbătă, 7 decembrie, la Platoul Cornești, tradiționala Alergare de Moș Nicolae, ultima etapă a competiției “4 Run 4 Fun”. Evenimentul, la care Radio Tg.Mureș este partener media, va cuprinde două probe rezervate adulților, cea de sprint și cea de lungă distanță, precum și un concurs dedicat copiilor, pe categorii de vârstă.
Potrivit programului anunțat de organizatori, la ora 10.30 va începe concursul copiilor, iar de la orele 12.00 și 12.05 sunt prevăzute starturile celor două probe pentru adulți. Evenimentul de sâmbătă are și un scop caritabil, respectiv strângerea de donații pentru Casa de copii “Emmaus” din Bogata de Mureș și pentru Viorel Tams, unul dintre membrii comunității mureșene de alergători.
Cei care vor să ajute, o pot face la fața locului, unde va fi o cutie de donații, sau prin transfer bancar online (Cont bancar: ASOCIATIA SPORTIVA MASTER SKI & BIKE CLUB, RO73OTPV320000631988RO01).
Primele trei etape ale competiției 4 Run 4 Fun au fost Memorialul „Szász Albert”, Cursa “Stone Bear Race” și Memorialul “Klosz Péter”.
Autor: Valeriu Voaideș