Alegerile în județul Harghita s-au derulat fără probleme

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 noiembrie 2019, 14:28 / actualizat: 23 noiembrie 2019, 15:10
În județul Harghita nu s-au înregistrat incidente nici în secțiile de votare, nici la predarea documentelor, a declarat pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, subinspector Gheorghe Filip.
La nivelul județului Harghita, alegerile au decurs în condiții normale, morale și, mai ales legale, pentru că nu am avut niciun fel de incident electoral, nu am avut niciun fel de sesizări legate de încălcarea legislației în domeniu și nici evenimente adiacente care să tulbure procesul electoral nu au fost înregistrate pe raza județului nostru. Astfel, trăgând linie, putem spune că totul a decurs fără urmări, fără efecte negative și în deplină legalitate.
În judeţul Harghita, prezenţa la alegerile prezidenţiale de duminică a fost de 42.32%, fiind exprimate 113.462 de voturi.
După centralizarea voturilor din cele 290 de secţii, Kelemen Hunor a obţinut un procent de 76,65%, urmat de Klaus Iohannis cu 9,31%, Viorica Dăncilă – 4,04% şi Dan Barna – 3,69%.
Raluca Creț