ALEGERI LOCALE 2024 | Infrastructura de sănătate din județul Mureș se va dezvolta spectaculos în următorii ani, a declarat Péter Ferenc
Publicat de Stan Lucian, 19 mai 2024, 12:27
Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, în perioada următoare, Clinica de Pneumologie va fi complet renovată, Clinica de Urologie va fi modernizată și extinsă, Secția de Neonatologie a Maternității Vechi va fi dotată cu aparatură nouă, Secțiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Județean vor fi modernizate, iar în curtea Clinicii de Boli Infecțioase va fi construită o Secție de Terapie Intensivă.
Planurile pentru toate aceste investiții au fost întocmite și există investiții pentru care am semnat contracte, a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, adăugând că administrația județeană își propune ca în următorii ani să renoveze pas cu pas toate clădirile spitalului și să le doteze cu tehnologie modernă.
Autor: Rodica Boariu