Al 53- lea transplat la IBCvT Tg.Mureş
Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2014, 15:22 / actualizat: 4 martie 2015, 11:50
Intervenţia chirugicală a fost efectuată azi-dimineaţă, între orele 4,00 şi 8,00, de o echipă condusă de medicii Radu Deac şi Horaţiu Suciu.
Pacientul, un bărbat de 60 de ani din Cluj, a primit o inimă nouă de la o persoană de 38 de ani care a decedat în urma unui accident.
Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, prof.univ. dr. Radu Deac, a declarat, într-o conferinţă de presă, că operaţia a reuşit iar pacientul se simte bine.
El a subliniat că Institutul din Tg.Mureş este singurul din ţară care a reuşit această performanţă.
Reuşita, spune profesorul Radu Deac, intervine chiar la împlinirea a 15 ani de la prima intervenţie de transplant cardiac de la Tîrgu-Mureş.
Îl puteţi asculta mai jos.
La rândul său, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Trasnsplat din Tg.Mureş, Klara Brânzaniuc, a declarat că, la doar 6 luni de la reluarea activităţii, instituţia a reuşit să aibă un excedent finanaciar de 100 de mii de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru un nou bloc operator.
O puteţi asculta mai jos.
Vali Russu