Al doilea caz de vineri, cu atac al ursului în jud. Harghita

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 septembrie 2021, 14:54 / actualizat: 10 septembrie 2021, 19:30
O femeie a fost atacată de urs, vineri la prânz, în timp ce se afla cu fiul său pe un câmp din apropierea comunei Siculeni, aceasta fiind transportată la spital cu mai multe plăgi muşcate şi zgâriate.
Primarul comunei Siculeni, Szentes Csaba, a declarat că, din informaţiile pe care le are de la fiul victimei, cei doi se aflau la cosit pe un câmp, când, la un moment dat, femeia a fost atacată de urs.
Referentul de presă al SJU Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a precizat că pacienta, de 52 de ani, are plăgi muşcate şi zgâriate pe un braţ, fiindu-i atins şi osul şi i-a fost afectată şi regiunea occipitală. Starea sa este stabilă, se află sub investigaţii medicale, va primi îngrijirile necesare şi este posibil să fie externată, a adăugat Kiss Edit.
Este al doilea caz de acest gen din Harghita, consemnat vineri, după ce, în cursul dimineţii, un bărbat de 58 de ani, care păzea vitele în zona Valea Rece, din comuna Lunca de Jos, a fost atacat de urs şi a ajuns la SJU Miercurea Ciuc cu mai multe plăgi la nivelul capului şi membrelor superioare şi cu fractură la încheietura mâinii.
În ultimele două săptămâni, patru persoane au fost atacate de urs în Harghita, incidentele având loc în zonele Siculeni, Siculeni-Ciceu, Voşlăbeni şi Lunca de Jos.