AJOFM Mureș așteaptă tinerii absolvenți să se înscrie

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 iunie 2021, 14:38
Toți tinerii cu vârsta de peste 16 ani care au finalizat studiile anul acesta au la dispoziție 60 de zile să se înscrie în evidențele AJOFM ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.
Prin înscriere tinerii vor putea beneficia de toate facilitățile oferite de agenție, inclusiv cursuri de calificare, recalificare sau de limbă străină în mod gratuit. Pe lângă acestea, absolvenții pot primi indemnizații sau prime consistente la angajare, spune directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef:
Toți absolvenții pot beneficia de o indemnizație de șomaj în valoare de 250 de lei pe lună pentru o perioada de 6 luni de zile. Cei care în termenul de 60 de zile sunt înregistrați la AJOFM și se și angajează cu normă întreagă în perioada respectivă, pe o durată mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție care este mai egală cu de trei ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare care este de 1500 de lei.
Înscrierea în evidențele AJOFM nu este complicată, iar procedura se poate efectua și online.
Revine directorul Gheorghe Ștef:
Este nevoie de cartea de identitate, acte de studii, o adeverință de absolvire din care să rezulte data absolvirii anului terminal, o declarație pe propria răspundere privind eventualele restricții medicale care ar putea să împiedice prestarea unei anumite munci, un CV europass cu rugămintea de a trece un număr de telefon pentru ca persoana respectivă să poată fi contactată de colegii mei.
Actele respective se pot scana în format PDF și se pot depune pe adresa de mail ajofm.ms@anofm.gov.ro.
În ultimii ani, numărul de tineri care intră în evidențele AJOFM este în creștere, iar agenția estimează că se vor înregistra în jur de 1.000 de tineri.
Vlad Todoran